Un distins coleg- ridică şi aici şi acolo- problema sistemului de învăţământ. Care n-ar trebui să formeze în primul rând competenţe, aşa cum zice legea. Ci conştiinţe.
Aici vin- spre surprinderea unora -să spun că sunt perfect de acord cu dl.Miclea şi dl. Funeriu- acum- că sistemul de învăţământ trebuie să formeze competenţe. Cu alte cuvinte, după 10, 12 sau 16 ani de învăţătură trebuie să poţi să faci ceva bine. Pentru că degeaba eşti un tip extrem de plin de bune intenţii dacă nu-ţi poţi câştiga pâinea zilnică. România a fost- şi mai este- încă -ţara specializărilor "la modă" .Până în revoluţie era la modă ingineria, după revoluţie locul a fost luat de economişti, avocaţi şi judecători. În afară de ingineri- unde lucrurile sunt clare- majoritatea acestor oameni a fost pregătită cizmăreşte- nu mi-e ruşine să o spun- aşa că poţi să ai de-a face cu un avocat care habar n-are ce e Codul Muncii sau cu un economist care nu ştie ce sunt activele inamovibile. Şi nu e cel mai rău lucru.
La banii pe care-i bagă statul- şi părinţii- în educaţie- ar trebui ca fiecare şcoală generală, liceu sau universitate să garanteze un minimum de competenţe. Aceste competenţe trebuie să fie demonstrabile la sfârşitul perioadei de şcolarizare- pe un lot statistic semnificativ. Cu alte cuvinte, din 200 de copii care învaţă limba engleză 180 sunt la nivelul standard şi 20- acceptăm ca exemplu- la un nivel substandard- deşi e cam cinic -similar mărfurilor care-şi pierd valabilitatea în galantar. Aici intervine şi o altă variabilă importantă- capacitatea de învăţare a copilului. Care ,corelată fiind cu numărul de copii- şi de ore- la o anumită materie- la clasă- dă ceea ce poate sau nu poate să facă un profesor. Pentru că dacă am 10 copii am un anumit tip de abordare, dacă am 30 cu totul altul. Cu 10 copii lucrez astfel încât să mă simt eu bine ca meseriaş, cu 30 le predau strictul necesar.
Conştiinţa nu o poate forma şcoala. Dacă copilul provine dintr-o familie cu probleme sau chiar nefuncţională- dacă e abuzat acasă sau în mediul din care face parte- va deveni- în proporţie de 90%- exact ca mediul de provenienţă. 10% sunt excepţii, minuni, cazuri atipice. 90%- şi să nu ne amăgim- chiar şi mai mult- nu vor putea performa. Degeaba îl înveţi tu la şcoală că bătaia e un gest de nefăcut- dacă tatăl şi mama se bat zilnic- degeaba îl înveţi să nu bea sau să nu se drogheze- dacă părinţii sunt beţivi sau drogaţi. Nicăieri şcoala- şi implicit statul- nu va putea înlocui familia.
Exista proverbul cel cu omul care îţi face un bine învăţându-te să pescuieşti. Asta e singura menire a şcolii- să te înveţe să pescuieşti- adică să te descurci în viaţă. Dacă te învaţă să înveţi în continuare e perfect. Dar şcoala nu e nici familie şi nici biserică şi nici loc de refugiu. E pur şi simplu o instituţie care formează competenţe.