Din şcoala generală şi liceu am rămas cu ideea că PI=3.14. Acest lucru nu m-a ajutat niciodată, cum nu m-a ajutat obligaţia de a învăţa pe de rost Luceafărul- sau teoremele Fourier făcute la facultate. N-am desenat niciodată cercuri, n-am recitat Luceafărul în cercuri de prieteni şi nici n-am aplicat niciodată teoremele Fourier. Învăţământul românesc- partea bună din el- a fost făcut de Spiru Haret pe la sfârşitul secolului XIX. S-au adăugat dezvoltările ştiinţifico- tehnice şi obişnuitele "isme". Dacă părinţii mei erau obligaţi să înveţe poezii leginoare pe la 1940 noi am fost obligaţi să învăţăm poezii comuniste.Şi operele lui Tăvarăşu'.Întorcându-ne la subiect, pedagogia pe care se bazează onoratul nostru învăţământ în anul 2010 o reprezintă memorarea. Trebuie să memorezi formule, date, versuri, citate. Problema cu aplicatul e mai complicată.
De circa 10 ani- adică din 2000- fac un experiment cu studenţii pe care-i am. Experimentul este foarte simplu- le dau minimul de materie, nu le cer să înveţe nimic pe de rost şi le solicit, ca formă de verificare finală, realizarea individuală a unui proiecţel. Consider că o astfel de abordare ajută studentul să facă ceva cu creierul propriu. Important nu va fi să memoreze regulile limbajului Java- care mâine poate cădea în negura limbajelor de programare dispărute- ci să realizeze ei un progrămel care merge. Şi care să le dea senzaţia că pot să facă mai mult.
Mergând în continuare pe învăţământul "de memorat" vom scârbi generaţii de copii după alte generaţii. Care trebui să înveţe- de exemplu- pe de rost- legile termodinamicii. La ce ajută aceste legi un om normal la cap - nu ştiu. Mi se pare mulşt mai normal să explici fenomenul fizic- să faci 2-3 demonstraţii după care să spui studentului unde le găseşte când are nevoie de ele. Generaţia "sovietică" a avut la un moment dat această idee- şi astfel a apărut "Manualul inginerului", "Duden" şi alte manuale în care găseai tot ce aveai nevoie. Generaţia "comunism naţional" s-a întors cu 180 de grade şi au spus- nu, trebuie să înveţe pe de rost.
Am studenţi care au ajuns în anul IV şi-ţi închipuie că o lucrare de licenţă reprezintă pur şi simplu copierea unor fragmente din diverse lucrări. Am studenţi care, deşi fac lucrări de licenţă bune nu ştiu să-şi pună în valoare contribuţiile proprii. Lucrurile sunt identice şi la fel cam peste tot. Am lucrat de curând un masterat pentru SNSPA. Oamenii au 2 rânduri de instrucţiuni despre cum se realizează un masterat. Amândouă sunt valabile dar ele sunt diferite. Instrucţiunile provin direct- cu copy-paste dintr-o lucrare apărută în anii 70 în Editura Tehnică despre "Cum se realizează o lucrare ştiinţifico-tehnică", lucrare perfect onorabilă la vremea respectivă.Adică în anii 70. Acum aflăm că masteranzii trebuie să cunoască bibliografia. Pardon ? Li se pun întrebări din bibliografie....domni şi doamne aşa zis profesoare de la SNSPA- bibliografia se citeşte şi nu se învaţă ! Evident că aceasta este o chestiune mai subtilă pe care şcoala de partid PD-L n-a prins-o încă.
Să discutăm un pic şi despre cercetare. AM aproape 50 de ani iar majoritatea colegilor din institut- 38 de cercetători cât am mai rămas- sunt trecuţi bine de 60. Circa 20 sunt pensionari. De ce nu stau acasă ? Am fost cel care a militat pentru cumularea pensiei cu salariul dar când colega mea din stânga îşi face atribuţiunile de administrator de bloc la serviciu- pe banii serviciului- de deja prea mult. Ne-am pus problema în n şedinţe să atragem tineretul. Cum ? Nu numai că nu le poţi da salarii mari- bugetul nostru e aprobat anual de Ministerul de FInanţe- sau diverse recompense băneşti- lucrul în acord nu se mai practică din anii 90- dar nici nu le oferi nici un fel de condiţii să se afirme. Pentru avansarea în grad colegii cei tineri ar trebui să aibă minim un articol publicat anual. Nu există aşa ceva. Colegii cei tineri ar trebui să caute- avem Internet- manifestări internaţionale- nu mai vorbesc de programe de colaborare- la care să trimită materiale pentru evaluare- să vezi tu dacă te apreciază suficient alţii- pentru că la majoritatea unor astfel de manifestări există comitet de selecţie- şi să participe. Nici vorbă de aşa ceva. Regulamentul cretin al institutului prevede că ai voie să participi la maxim 2 manifestări internaţionale pe an- PE BANII DIN LUCRĂRILE TALE !. Institutul nu dă nici un ban în condiţiile în care participarea la o manifestare cotată ISI pleacă de la 600 de Euro în sus. Aşa nu se poate face cercetare. Nu mai spun că cercetătorii ar trebui să facă cel puţin un curs de specializare pe an- idee pe care, când am exprimat-o la un prestigios simpozion naţional mi-a sărit în cap o doctoriţă de la "Institutul V.Babeş" că "noi suntem prea ocupaţi, de ce să mai facem şi cursuri ?"
